Naziștii îmi spuneau pe nume + Eu sunt 70072 + Croitoresele de la Auschwitz

⭐ Naziștii îmi spuneau pe nume + Eu sunt 70072 + Croitoresele de la Auschwitz – Bookzone – 64.9 Lei

Editura: Bookzone

PRET: 147 64.9 Lei

 Comanda Online pe Bookzone.ro

Naziștii îmi spuneau pe nume + Eu sunt 70072 + Croitoresele de la Auschwitz ⭐ 76575

Naziștii îmi spuneau pe numePuțini oameni știu ce înseamnă să petreci trei ani în inima infernului de la Auschwitz. Și mai puțini înțeleg ce înseamnă să ai o funcție în administrarea lagărului, să fii în același timp o prizonieră care poate fi executată în orice moment și singura care poate încerca să salveze de la moarte alte deținute slăbite, bolnave și înfometate.Magda Hellinger a ajuns la Auschwitz în martie 1942. Deportată din Slovacia la doar 25 de ani, ea a fost forțată să învețe rapid regulile unui sistem criminal, pentru a-și salva propria viață, dar și pentru a ajuta alte femei să supraviețuiască. Încă din primele sale zile în lagăr, ea a fost inclusă în sistemul de administrare a acestuia, câștigând treptat încrederea naziștilor și primind tot mai multe responsabilități. Magda i-a întâlnit pe unii dintre cei mai periculoși criminali naziști: de la temutul doctor Josef Mengele, la sângerosul comandant al lagărului Josef Kramer, dar și-a ascuns întotdeauna teama, totul pentru a-și putea continua misiunea: aceea de a salva, cu orice preț, cât mai multe vieți cu putință.Datorită curajului său, ea și alte femei au reușit să pășească din nou spre libertate, purtând cu ele povești pe care nu avem voie să le uităm niciodată. Într-o zi, cuprinsă de disperare, am trecut la acţiune. Ştiind că prizonierele din fiecare coloană nu fuseseră încă numărate, am ales în jur de cincizeci de fete din grupul destinat camerelor de gazare, ordonându-le să mă urmeze fără să pună întrebări, şi m-am întors cu ele în lagăr. Am ales doar cincizeci în speranţa că nimeni nu le va observa lipsa. Şi nu m-am înşelat – căci am scăpat basma curată. Lucrurile s-au desfăşurat atât de repede, încât nimeni nu şi-a dat seama de ceea ce se întâmpla. Nu puteam să le salvez pe toate, dar am reuşit să salvez câteva, măcar pentru încă o zi. – Magda HellingerAcum, mulțumită efortului fiicei sale Maya, povestea Magdei este în sfârșit gata să iasă la lumină. Eu sunt 70072Am supraviețuit pentru a-mi spune povestea  De la ultima noastră întâlnire îmi amintesc ochii ei. Mă privește cu dragoste, cu disperare. Îmi ține capul în mâini, mă privește drept în ochi și mă sărută. Sunt fata ei, inima ei, dragostea ei. Nu uit cuvintele pe care mi le-a spus. Mi le repet zile întregi după plecarea ei. Amintește-ți cum te cheamă și de unde vii. Mă cheamă Luda Boczarowa, am cinci ani și sunt din Belarus. Lidia Maksymowicz a fost, atât cât destinul i-a îngăduit, Luda Boczarowa, o fetiță cu ochi albaștri luminoși, iubită și îngrijită de părinți și bunici. Apoi, înainte de a împlini 3 ani, a devenit pentru torționarii săi din cumplitul Pavilion al copiilor de la Auschwitz-Birkenau doar un număr: 70072. Timp de peste 15 luni, micuța Luda a îndurat frigul, foamea, singurătatea, frica permanentă și durerile atroce provocate de experimentele îngrozitoare la care o supunea însuși Îngerul Morții, Josef Mengele. Totuși, în ciuda ororii, a supraviețuit pentru a-și spune povestea și pentru a-și căuta mama transferată în alt lagăr înainte de eliberare. Acum, povestea sa despre suferință și speranță a devenit o carte-avertisment care încearcă să exprime drama de dincolo de cuvinte a unui copil pus față în față cu moartea și cruzimea. Tatuajul sărutat de Papa FranciscNumărul tatuat pe brațul Lidiei Maksymowicz a atras atenția lumii întregi atunci când Papa Francisc a ales să-l sărute în mod simbolic în mijlocul Pieței San Damaso.   A fost un simplu gest de reconciliere, pentru ca memoria trecutului să fie păstrată vie, să putem învăța din paginile negre ale istoriei, să nu se mai repete, să nu mai facem niciodată aceste greșeli. – Papa FranciscMesaj din partea Lidiei Maksymowicz:Birkenau nu moare niciodată. Birkenau este o parte imposibil de șters din cei care au trecut pe acolo. Este un monstru care continuă să se facă auzit, să vorbească despre experiențele sale imposibil de descris.Nu e deloc ușor să înfrunți toate acestea. Este misiunea vieții mele. Grea și indispensabilă, în același timp. O fac pentru minte, desigur. Dar o fac și pentru toți ceilalți, pentru prietenii mei, pentru cunoștințe, pentru cei pe care nu-i cunosc dar sunt partea din familia mea de oameni. Vreau să fiu clară, să spun răspicat ceea ce cred: întunericul lagărelor nu este arhivat într-o dată pentru totdeauna. Ura alimentată de locurile acelea este mereu la pândă, poate reapărea oricând. De aceea trebuie să fim vigilenți, să nu uităm, în primul rând, să povestim a ceea ce a fost. Croitoresele de la AuschwitzCuvintele, cusăturile și poveștile lor nu trebuie uitate. Croitoria se metamorfozează din ceva de suprafață într-un mijloc de a supraviețui, într-o modalitate de a te face util și folositor și de a spune tare că vreau să supraviețuiesc, contez ca OM! … Scena în care, iarna, o țărancă lasă șosetele în mod intenționat să-i cadă, pentru ca o deținută desculță să le ia, să le încalțe, să le folosească, vorbește mai tare decât o mie de fapte rele! – Maia Morgenstern,

Comanda Online pe Bookzone.ro